În Buhuși nu mai există niciun evreu

„Potrivit unelor surse, in perioada interbelica ar fi existat in Buhusi chiar si 5.000 de evrei. Daca este adevarat ca astazi exista sapte milioane de evrei in cele doua Americi, cinci milioane in Asia, doua milioane in Europa si o suta de mii in Africa, atunci numarul amintit al evreilor buhușeni interbelici este impresionant. Centru rabinic de referinta, cu sinagoga devenita monument istoric si cu un cimitir important pentru istoria acestei etnii, Buhusi a ajuns astazi un oras fara niciun evreu. Recent s-a stins din viata si ultimul reprezentant al acestei etnii, distinsa doamna Alterescu. Sotul acesteia, David Alterescu, fusese mult timp liderul comunitatii. Faptul ca in Buhusi nu mai exista niciun evreu ne-a fost confirmat de Comunitatea Evreiasca Bacau, dar si de personalitati evreiesti din Israel, unde fenomenul a stârnit nostalgii.

Evreii buhuseni, in roluri-cheie

Evreii buhuseni au avut roluri si statusuri deosebite, fiind economisti, ingineri, profesori, doctori, comercianti, impresari artistici. Pe unii dintre ei ii regasim ca sefi de promotie ai liceului buhusean. La Fabrica de Postav, mai ales, acestia au jucat roluri importante. Actuala strada 1 Mai era cunoscuta mai ales ca strada evreilor. Aici functionau si magazinele pe care acestia le gestionau. Multi dintre ei au emigrat incepând cu anii ’70. Dupa 1990, exodul a continuat. Putinii care au mai ramas s-au stins. Unii dintre ei, intr-o mare, mare singuratate si devalmasie a fiintei. Interesant este faptul ca, dupa ani si ani de zile, unii dintre urmasii evreilor nascuti in Buhusi, stabiliti in strainatate, au solicitat cetatenie româneasca. Unii dintre ei au motivat gestul ca fiind unul de respect fata de tara de bastina a parintilor. In Monitorul Oficial din 20 mai 2009, de pilda, prin Ordinul 1405, au primit cetatenie româna Barel Brucha, fiica lui Cojocariu Simon si Maria, nascuta la data de 5 martie 1927 in localitatea Buhusi, Cooper Mordechai, fiul lui Cuper Zisu si Ana, nascut la data de 4 august 1929 in Buhusi. Vara, mai ales, multi evrei se reintorc in Buhusi pentru a-si revedea locurile natale, pentru a se intâlni cu prietenii, pentru a depune o lumânare la cimitir.

sinagoga-din-buhusi-3

Buhusi, fief rabinic

L-am intâlnit in sinagoga buhuseana pe inteleptul rabin israelian Tobias I., atunci când venit la Buhusi nu numai pentru reculegere, ci si pentru a reabilita acea parte din sinagoga care dadea semne de mare oboseala. Rabinul Tobias ne-a oferit informatii inedite despre istoria evreilor buhuseni: „Exista, astazi, in Israel, o dinastie Rujin. Unul dintre descendentii acestei dinastii a fost primul rabin de Buhusi, Isac Fridman. Rabinul Isac Fridman intemeiase, si el, la Buhusi, o adevarata dinastie (copii, nepoti, stranepoti) care a pastrat opera spirituala evreiasca din Buhusi. Primul a intemeiat aici, pe strada Al.I. Cuza, o curte rabinica. In afara caselor construite pe aceasta strada si de o sinagoga mai veche (care astazi nu mai exista), din apropiere, in urma cu peste o suta patruzeci de ani a fost construita aici sinagoga care dainuie si astazi. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, aici au locuit copiii, nepotii si stranepotii rabinului Isac Fridman. Ultimul rabin de aici, al familiei Fridman, a fost, prin anul 1970, tot un Isac. Acesta s-a mutat in Bucuresti, unica fiica a acestuia a plecat in Israel, unde a intemeiat o curte rabinica. Aceasta este condusa astazi de nepotul rabinului Isac, rabinul Iacob Mendel Friedman”.

Va fi scrisa o istorie a evreilor buhuseni?

Spre sfârsitul verii, in fiecare an, la Buhusi vin in pelerinaj zeci de hasidim (piosi) din lumea intreaga, multi dintre ei fiind urmasi ai dinastiei rabinice buhusene. „Vin, ne-a spus rabinul Tobias I., pentru a se reculege si a se ruga in sinagoga si la morminte”. Astazi, pe lânga români, in Buhusi mai aflam rromi,, germani, maghiari, ucrainieni, chinezi, turci, italieni, sirieni. Prof.univ.dr. Alexandru-Florin Platon, Universitatea „Al.I. Cuza”, cu origini buhusene, s-a aratat incântat de propunerea noastra care viza scrierea unei istorii a evreilor din Buhusi, de catre studenti buhuseni ai facultatii iesene de istorie. Exista o deschidere in acest sens si din partea Comunitatii Evreiesti Bacau. La Buhusi inca mai exista multi oameni, multe locuri, dar mai putine documente, care pot depune marturie pentru o asemenea istorie.”

Autor: ION FERCU

Sursa: http://www.desteptarea.ro/in-buhusi-nu-mai-exista-niciun-evreu/

Anunțuri

Cutremurul din 4 martie 1977 a luat o viață la Buhuși

La Buhuși, pe 4 martie 1977, cutremurul a zguduit, cu putere izbucnită din fundul iadului, un spital. Bolnavii care nu erau imobilizați s-au năpustit la uși, îngroziţi. Ajunsă afară, târâindu-se, asupra unei suferinde s-a prăbușit un coș de sobă.

Acoperind-o ca să o apere cu propriul trup, o asistentă a fost izbită în cap de una dintre cărămizi. Fulgerul morții a culcat-o la pământ, pe loc. Spitalul în care a murit asistenta Maria Teslaru este acum secție de psihiatrie.

Nu s-a facut un cât de simplu gest pentru memoria asistentei din Buhuși. Din simplitatea unui colț de lume, retrasă în liniște, Teodora Busuioc, trăitoare a clipei în care și-a pierdut viata, sub ochii ei, asistenta Maria Teslaru, căreia îi era colegă, transmite din ce în ce mai încet, un mesaj: uitând-o pe Maria Teslaru, îi culcăm la pământ crucea sufletului, pe care și l-a înveșnicit jertfindu-se. (Aurel V. ZGHERAN)

Sursa

Comemorarea legionarilor executați la Buhuși în 1939

Slujbă de parastas pentru legionari, la Buhuşi

Sâmbătă, 24 septembrie, 2011, filiala Bacău a Partidului Pentru Patrie a organizat la Buhuşi o slujbă religioasă comemorativă închinată grupului de trei legionari asasinaţi în anul 1939.

Execuţia a avut loc alături de o lizieră de salcâmi din mărginimea oraşului Buhuşi, lângă şoseaua care şerpuieşte spre marile păduri ale Runcului, unde s-a ctitorit în timpul voievodului Ştefan cel Mare o mănăstire. Aici este o răscruce de drumuri ducând spre ea, precum şi spre mănăstirea de maici de la Ciolpani şi spre localitatea Marginea.

Legionari Buhusi

Execuţia din 1939 a fost una dintre cele 254 comandate în toată ţara, în urma asasinării la Bucureşti, de către legionari, a primului ministru Armand Călinescu. Faţă de faptele de bravadă sau cruzime ale unor legionari, s-a răspuns atunci cu represalii generalizate faţă de întreaga Mişcare legionară, dându-se ordin de execuţie a câte trei sau mai mulţi legionari, din fiecare judeţ. Aceasta deşi în cazul asasinării primului ministru Armand Călinescu făptaşii se predaseră şi au fost condamnaţi. Printre victimele ordinului de execuţie dat de Guvern, s-au numărat şi cei trei legionari de la Buhuşi, care au reprezentat lotul judeţului Neamţ (Buhuşiul, în acea perioadă fiind încorporat administrativ teritorial acestui judeţ). Ei au fost arestaţi în schimbul doi, la fabrica de postav din localitate şi transportaţi în câmp, unde fără nicio judecată au fost împuşcaţi. Se numeau: Avădanei Vasile, Mălinici Nicolae şi Puiu Vasile. Din unele mărturii s-a aflat că legionarul Puiu Vasile, deşi rănit sub tirul de gloanţe, fiind un bărbat cu o constituţie fizică atletică şi o trăsătură temperamentală eroică, deosebit de demn şi dârz, a încercat dezarmarea unui jandarm din plutonul de execuţie. Jandarmul, însă, a dejucat o întorsătură de situaţii ce îi putea pune într-un mare pericol pe toţi cei din pluton, în cazul în care carabina ar fi fost capturată de către legionar şi, cu sânge rece, i-a secţionat cu baioneta venele de la mâna stângă, ceea ce a făcut ca legionarul Puiu Vasile să se prăbuşească, fără putinţa de a mai lupta. Potrivit aceloraşi mărturii, se mai presupune că, în chiar momentele când condamnaţii mai sângerau, culcaţi la pământ de rafalele plutonului de execuţie, a sosit cu o maşină o delegaţie a jandarmeriei Bacău, care aducea un ordin de amnistie. A fost însă cu numai câteva minute prea târziu. Dacă este reală această ipoteză, cu atât mai mare este mirarea pentru faptul că cele trei trupuri ucise au fost lăsate mai multe zile sub cerul liber, spre a fi văzute, cu scopul de avertizare, de către localnici. Sunt mărturii despre faptul că au fost aduşi organizat muncitori de la fabrica textilă şi şcolari, pentru a privi cadavrele descompuse şi ciuntite de corbi şi jivine.

În semn de comemorare, în locul în care s-a executat asasinatul, s-a ridicat o cruce, iar reprezentanţii partidului Pentru Patrie fac demersuri de legalitate, pentru construirea unui monument, având, după precizarea lor, permisiunea Consiliului Local exprimată prin primarul aşezării, Ionel Turcea.

Parastasul a fost oficiat de către preotul paroh al parohiei Sf Trei Ierarhi, Florin Pelin. Au fost prezenţi din partea Partidului Pentru Patrie, organizaţia Bacău, foşti membri ai Mişcării legionare Gheorghe Mântulescu şi Petru Velescu, precum şi un reprezentant al aripei tinere a partidului, Ştefan Moisă, fratele preşedintelui de filială Bacău, Mihai Moisă. Ei au transmis mesajul omagiului şi recunoştinţei preşedintelui organizaţiei naţionale a partidului, Gheorghe Iulian. Din partea organizaţiei Buhuşi a Partidului Pentru Patrie au participat G. Ovidiu şi G. Ghirvu. Au participat, de asemenea, simpatizanţi locali.

După serviciul de parastas s-au depănat memorii ale unei epoci în care capitolul care priveşte adevărul istoric despre Mişcarea legionară din România este insuficient şi confuz abordat astăzi. Astfel, fostul legionar, Gheorghe Mântulescu, în vârstă de 90 de ani, a rememorat anii de puşcărie politică „nedreaptă şi inumană”, după propriile-i mărturisiri, între anii 1941-1964. El a fost arestat când era licean, fiind pus în libertate la vârsta deplinei maturităţi, după douăzeci şi trei de ani de pedeapsă, pentru motivul că a activat în cadrul Frăţiei de Cruce. Celălalt fost legionar, acum la vârsta senectuţii – 87 de ani – Petru Velescu este fratele liderului legionar Viorel Velescu, cel care, spune Petru Velescu, în anul 1945 a instrumentat printr-un memoriu înaintat Tribunalului de la Nurenberg, cererea de exonerare a vinei Mişcării legionare din România, pe baza căreia s-a admis acţiunea şi s-a constatat nevinovăţia. Faţă de acest act, în măsura în care este real se probează oarecum confuzia şi neştiinţa, ori într-o mai mică sau mai mare măsură, lipsa de responsabilitate ori chiar comportamentul tendenţios, dacă unii edili înţeleg să răspundă prin deplină neutralitate acestor acţiuni de recomemorare a unor momente ale istoriei, pe care, vrând, nevrând, prin forţa împrejurărilor, naţiunea trebuie să şi le asume. De asemenea, ele se cer dezbătute şi dezvăluite, cu atât mai mult cu cât adevărul despre Mişcarea legionară din România continuă să rămână, ca atâtea adevăruri istorice, dincolo de marea cortină a cenzurii…! (Ioana Gherghel)

Sursa

Echipa de handbal

Lîngă stadionul echipei de fotbal ”Textila Buhuși” există și acum, în dreptul tribunei, terenul din bitum pe care juca echipa de handbal a orașului, asta până s-a construit sala polivalentă, unde au început să se desfășoare meciuri naționale și internaționale.

La terenul din incinta stadionului Textila, se poate observa și acum sistemul de iluminare.

Echipa de handbal a orașului Buhuși

TEXTILA Buhusi – antrenor: CRISOSTOM DANTZEL (Dl. prof. DANTZ)

1980-1981 ACTIVITATEA INTERNA- Campionatul National al seniorilor Categoria A (divizia A), s-a organizat in mod normal pe cate o serie a 10 echipe (masculin-feminin) in etape saptamanale-duminica Turul 7 septembrie – 23 octombrie 1980 şi Returul 5 aprilie – 31 mai 1981. S-a jucat numai in sala. Echipa din Buhusi unde nu exista inca o sala, juca meciurile de acasa la Bacău.

1. RULMENTUL Brasov-antr.: REMUS DRĂGĂNESCU, IOAN MIHĂILĂ

2. ŞTIINŢA Bacău-antrenori: EUGEN BARTHA, ALEXANDRU MENGONI

3. MURESUL Tg.Mures-antrenori: LADISLAU KULCSAR, VIRGIL BOTAN

4. Terom Iaşi

5. Universitatea Timişoara

6. Universitatea Cluj Napoca

7. Constructorul Baia Mare

8. Progresul Bucureşti

9. Textila Buhuşi

10. Constructorul Timişoara.

1981-1982 CUPA ROMANIEI, Editia a 5-a, feminin

1. ŞTIINŢA Bacău – antrenori: EUGEN BARTHA, ION GHERHARD

2. Constructorul Timişoara – antrenor: VASILE FARCAS

3. Confectia Bucuresti – antrenor: GHEORGHE PREDESCU – DODO

4. Rulmentul Brasov – antrenori: REMUS DRĂGĂNESCU, IOAN MIHĂILĂ

5. Constructorul Baia Mare

6. Muresul Tg.M

7. Progresul Buc

8. Textila Buhusi

Rezultate in toate finalele pentru locurile 1-8: la Rm.Valcea pentru locurile 1-2 ŞTIINŢA Bacău – Constructorul Timişoara 27-17 (14-7) şi locurile 3-4 Confectia Bucuresti – Rulmentul Brasov 26-23 (13-10); la Focsani locul 5-6 Constructorul Baia Mare – Muresul Tg.Mures 27-20 (15-7) şi loc 7-8 Progresul Bucuresti – Textila Buhusi 24-20 (12-9).

_________________________________________________________

Campionatul Mondial SENIOARE Editia a 6-a, 3-13 decembrie 1975, URSS

Clasament final:

1. RD Germania,

2. URSS,

3. Ungaria,

4. ROMANIA,

5. Iugoslavia,

6. Cehoslovacia,

7. Polonia,

8. Norvegia,

9. Danemarca,

10. Japonia,

11. SUA,

12. Tunisia.

ROMANIA: ELISABETA IONESCU Univ. Buc., 23 ani, portar, 175cm/57kg, 7 jocuri la CM, 59 jocuri internationale, provine ŞSE 2 Bucuresti; VIORICA IONICA IEFS Buc, 20 ani, portar, 173/67, 4 jocuri la CM, 25 jocuri internationale, provine ŞSE Constanta;

LIDIA STAN Univ. Timişoara, 24 ani, portar, 178/64, 3 jocuri la CM, 43 jocuri internationale, provine Textila Buhusi; DOINA PETRUTA COJOCARU Univ. Timişoara, 27 ani, IS – centru, 177/71, 7 jocuri la CM – 10 goluri, 152 jocuri internationale, provine ŞSE Fagaras; SIMONA ARGHIR SANDU Univ. Buc., 26 ani, ID, 172/66, 7 jocuri la CM – 21 goluri, 164 jocuri internationale, provine ŞSE Timişoara; MAGDA MICLOS ILIES Vointa Odorhei, 27 ani, IS, 180/80, 7 jocuri la CM – 24 goluri, 117 jocuri internationale, provine CSŞ Odorhei; CRISTINA PETROVICI Univ. Timişoara, 25 ani, ES, 168/70, 3 jocuri la CM – 2 goluri, 124 jocuri internationale, provine Lic 4 Timişoara; DOINA FURCOI SOLOMONOV Univ. Buc., 30 ani, pivot, 165/72, 6 jocuri la CM – 11 goluri, 92 jocuri internationale, provine Univ. Buc.; ROZALIA SOOS Muresul Tg.Mures, 28 ani, pivot, 170/70, 7 jocuri la CM – 24 goluri, 145 jocuri internationale, provine ŞSE Tg.Mures; MARINA BOSI IGOROV IEFS Bucuresti, 21 ani, ES, 165/62, 7 jocuri la CM – 5 goluri, 41 jocuri internationale, provine CSŞ Bistrita; IRENE OANCEA Rulmentul Brasov, 32 ani, IS, 172/67, 6 jocuri la CM – 1 gol, 95 jocuri internationale, provine Rulmentul Brasov; CONSTANTA PITIGOI Confectia Buc., 27 ani, centru 167/61, 7 jocuri la CM – 2 goluri, 129 jocuri internationale, provine ŞSE 1 Bucuresti; NADIRE IBADULA LUTAS Univ. Timişoara, 25 ani, ES – ED, 154/54, 5 jocuri la CM – 1 gol, 54 jocuri internationale, provine ŞSE Constanta; MARIANA MIHOC Univ. Buc., 25 ani, ES, 170/63, 3 jocuri la CM, 15 jocuri internationale, provine ŞSE Bucuresti; GEORGETA LACUSTA MANOLESCU IEFS Bucuresti, 20 ani, IS, 176/68, 4 jocuri CM, 8 jocuri internationale, provine ŞSE 1 Bucuresti; IULIANA HOBINCU IEFS Bucuresti, 21 ani, ES, 160/61, 3 jocuri la CM, 6 jocuri internationale, provine ŞSE Constanta.

Sursa

Dacă aveți mai multe date cu privire la echipa de handbal, componența lotului sau poze vă rog să mă contactați.

vechiulbuhusi@yahoo.com

Buhușeanca Elisabeta Bostan, regizor și scenarist al filmelor copilăriei

Elisabeta Bostan BuhusiPersonalitate recunoscuta a cinematografiei romanesti, Elisabeta Bostan, nascuta la 01 Martie 1931 in Buhusi s-a axat in special pe filmele „cu” si „pentru” copii, obtinand atat adeziunea unui public larg, cat si prestigioase distinctii internationale. Daca ar avea sansa sa dea timpul inapoi si sa o ia de la capat, nu ar schimba nimic n viata ei. Ar munci la fel de mult si ar face filme de familie si filme pentru copii. I-a placut intotdeauna sa lucreze cu actorii si cu copiii. „Nu as face bilant pe un an, ci pe o durata mai lunga. Am mai multe ganduri in momentul de fata. Este important sa se doreasca sa revada filmele tale si sa simti ca ai facut ceva ce continua si dincolo de tine.” APRECIERE. „In ceea ce ma priveste, sunt convinsa ca cei care cizeleaza operele pe care le facem sunt spectatorii. Daca un spectator, peste 30 de ani, vrea sa revada un film sau filmul intra in top pentru ca este atat de mult cerut, atunci intr-adevar esti bucuros ca ai facut ceva necesar spectatorului, omului de langa tine. Dupa parerea mea, incercarile noastre de a delimita si de a clasa cine este cel mai frumos si cel mai viteaz in film este o mare copilarie. Lasa timpul sa vorbeasca, creeaza, fa multe filme, astfel incat sa ai un palmares cat mai bogat si apoi lasa spectatorii sa decida daca esti sau nu important. Daca esti important vei ramane, daca nu, se asterne o pulbere, o uitare, ramai undeva in arhiva si se va vorbi mai putin despre tine. Dorinta mea de a face regie a fost dintotdeauna. Am facut regie in liceu, am avut si o mare placere de a face spectacole. Le faceam la Piatra-Neamt, pentru ca acolo era liceul meu, in sala de astazi a Teatrului din Piatra-Neamt. Foarte multe din piesele clasice romanesti le puneam in scena acolo. Am avut un profesor de mare valoare, regizorul Victor Iliu, caruia ii port o recunostinta si o dragoste vesnica. Nu m-am indepartat niciodata de personalitatea lui. A fost un mare model pentru mine. Dorinta mea si recunostinta pe care o port parintilor mei de a-mi fi deschis aceasta bucurie de a putea ntelege natura, sa fiu aproape de ea si sa descifrez limpezimea apelor Bistritei, cerul albastru si greu inaintea unei furtuni mi-a dat forta necesara pentru mai tarziu, cand am creat filmul «Naica», o bijuterie a scurtmetrajului. Asta nu o spun eu, ci ziarele frantuzesti. Filmul a fost premiat de Vatican la vremea respectiva, a fost un adevarat boom, in sensul ca Vaticanul recunostea ca este un film asa cum ar fi dorit ei sa se faca filmele, apropiind oamenii de ceea ce este frumos, de Dumezeu si de natura. M-am ferit intotdeauna sa fac filme asemanatoare intre ele. De fiecare data am gasit o alta modalitate, o alta cale.” SATISFACTIE. „Este mare lucru pentru un artist sa intre intr-o sala de cinema, unde nu te cunoaste nimeni, sa fie intuneric si sa ai o sala superba, plina, o conexiune cu filmul extraordinara. Tu ca persoana nici nu mai existi. Exista doar acel timp in care ai creat si care fericeste lumea din sala. Este un lucru teribil. Acolo rula «Veronica». Sala era pur si simplu electrizanta. De curand, la Paris a avut loc o vizionare a filmului «Veronica», un real succes. Acum doi ani, la Cannes, a rulat filmul «Naica», intr-un program foarte select, si a avut de asemenea un mare succes. Sunt lucruri despre care nu stim sa vorbim, nu stiu de ce.” „Amintiri din copilarie” si „Veronica” raman intiparite in mintea romanilor „Ma pregateam in perioada aceea pentru «Amintiri din copilarie» si nu indrazneam sa cred ca as putea sa ating acest film decat dupa ce ma voi acomoda cu o serie de filme pe care le-am facut inainte. A fost o pregatire ca sa fac acest pas extrem de curajos in a crea un film dupa Creanga. Am avut insa marea bucurie sa stiu ca acest film a ramas in Academia Engleza si la Muzeul de Arta din Los Angeles ca un film de referinta in domeniul ecranizarilor. Spectatorii m-au indreptat, pe buna dreptate, spre «Veronica», care are astazi un mare succes si in diaspora noastra din Canada, Germania” Elisabeta Bostan: „Nu am avut niciodata nimic de-a face cu toate intamplarile care treceau pe langa mine si care erau urate, considerand ca prin filmele mele voi razbate, voi exista. Consideratia aceea ca filmele pentru copii sunt ceva periferic nu-mi crea indispozitie, pentru ca ma uitam la cei care aveau aceasta grimasa si ii consideram teribil de primitivi“

Autor: Ramona Vintila

Articol preluat din: Jurnalul national

Studii:

Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, Bucuresti – 1954

Premii:

– Premiul pentru cel mai bun film folcloric la Saptamana internationala a filmului de folclor si turism de la Bruxelles, 1965 – Nunta in Tara Oasului

– Marele premiu Pelagro d`oro la Festivalul international al filmului pentru copii de la Gijon, Spania, 1963 – Naica si pestele

– Marele premiu al juriului Festivalul international al filmului pentru copii de la Gijon, Spania, 1963 – Naica si pestele

– Premiul pentru cel mai bun film pentru tineret la Festivalul international de la Tours, 1963 – Naica si pestele

– Premiul Vaticanului, Tours, 1963 – Naica si pestele

– Marele premiu la Festivalul international al filmului de la Teheran, 1963 – Naica si pestele

– Medalia de aur la Festivalul international al filmului de la Teheran, 1963 – Naica si pestele

– Mentiune speciala la Cannes, 1963 – Naica si pestele

– Premiul pentru cel mai bun film pentru copii la Festivalul filmului de la Mamaia, 1963 – Naica si pestele

– Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul international din La Plata, Argentina, 1965 – Naica si pestele

– Premiul special al juriului la Festivalul international al filmului pentru copii si tineret, Gijon, 1965 – Amintiri din copilarie

– Marele premiu Oso Asturiano la Festivalul international al filmului pentru copii si tineret de la Gijon, 1965 – Amintiri din copilarie

– Premiul special al juriului la Festivalul international al filmului din La Plata, 1965 – Amintiri din copilarie

– Premiul Asturias pentru cea mai buna regie la Festivalul international al filmului de la Gijon, 1967 – Naica si barza

– Mentiunea speciala a juriului de copii la Festivalul international al filmului de la Gijon, 1967 – Naica si barza

– Medalia de argint la Festivalul international de la Mar del Plata, 1967 – Naica si barza

– Premiul pentru regie la Festivalul international al filmului national de la Mar del Plata, 1967 – Naica si barza

– Premiul pentru regie la Festivalul international al filmului pentru copii, Moscova, 1967 – Naica si barza

– Diploma de merit la Festivalul international al filmului de la Adelaide, 1968 – Naica si barza

– Delfinul de aur la Festivalul international al filmului de la Teheran, 1968 – Naica pleaca la Bucuresti

– Leul de San Marco la Venetia, 1967 – Naica si veverita

– Premiul Oso Asturiano la Festivalul international al filmului pentru copii si tineret de la Gijon, 1968 – Naica si veverita

– Premiul special al juriului la Festivalul international al filmului de la Moscova, 1969 – Tinerete fara batranete

– Medalia de aur la Festivalul international al filmului de la Mar de Plata, 1969 – Tinerete fara batranete

– Placheta de aur la Festivalul international al filmului de la Teheran, 1969 – Tinerete fara batranete

– Medalia de bronz pentru cel mai bun musical la Festivalul international al filmului de la Moscova, 1973 – Veronica

– Mentiune speciala la Festivalul filmului pentru copii si tineret de la Gijon, 1973 – Veronica

– Premiul special al juriului la Festivalul international al filmului de la Moscova, 1977 – Mama

– Premiul special la sectiunea film pentru copii la Festivalul international al filmului de la Moscova, 1977 – Mama

– Premiul special la Festivalul filmului pentru copii de la Giffoni Valle Pianna, 1977 – Mama

– Cupa de argint la Festivalul filmului pentru copii de la Giffoni Valle Pianna, 1977 – Mama

– Premiul de regie ACIN 1982 – Saltimbancii

– Medalia de aur la Festivalul international al filmului de la Giffoni Valle Pianna, 1983 – Saltimbancii

– Premiul special al juriului la Festivalul international al filmului de la Moscova, 1983 – Saltimbancii

– Mentiune speciala, Milano, 1983 – Saltimbancii

– Premiul de regie ACIN 1986 – Promisiuni

– Premiul de regie la Festivalul de la Costinesti, 1985 – Promisiuni

– Premiul Cinematografiei la Festivalul international al filmului de la Tomar, Portugalia, 1988 – Unde esti, copilarie?

– Premiul radioului la Festivalul international al filmului de la Tomar, Portugalia, 1988 – Unde esti, copilarie?

– Marele premiu la festivalul international al filmului de la Cairo, 1990 – Campioana

– Premiul special al juriului la Festivalul filmului de la Montreal, 1990 – Campioana

– Medalia de aur la Festivalul international al filmului de la Giffoni Valle Pianna, 1991- Campioana

– Premiul de interpretare la Festivalul international al filmului de la Giffoni Valle Pianna, 1991- Campioana

– Premiul pentru cel mai bun rol feminin (Izabela Moldovan), Laon, Franta, 1991 – Campioana

– Premiul pentru cel mai bun rol feminin (Izabela Moldovan), Namur, Belgia, 1991 – Campioana

 Centrul Național al Cinematografiei

Filmografie

Ca regizor

* Culegere de dansuri românești (1956)

* Trei jocuri românești (1958)

* Dansul ‘Cloșca cu puii de aur’ (1958)

* Cloșca cu pui (1958)

* Hora (1959)

* Puștiul (1962)

* Năică și peștișorul (1963)

* Amintiri din copilărie (1964)

* Pupăza din tei (1965)

* Năică și barza (1966)

* Năică și veverița (1967)

* Năică pleacă la București (1967)

* Tinerețe fără bătrânețe (1969)

* Veronica (1972)

* Veronica se întoarce (1973)

* Mama (1976)

* Saltimbancii (1981)

* Un Saltimbanc la Polul Nord (1982)

* Fram (1983) – serial TV

* Promisiuni (1985)

* Zâmbet de soare (1987)

* Unde ești copilărie? (1988)

* Desene pe asfalt (1989)

* Campioana (1990)

* Telefonul (1991)

* Iza-Bella (2007)

Ca scenarist

* Tinerețe fără bătrânețe (1969)

* Veronica se întoarce (1973)

* Saltimbancii (1981)

* Campioana (1990)

Ca actriță

* Telefonul (1991)

 

Buhușeanul care a făcut înconjurul lumii pe jos

Portret Dan DumitruÎn 1910, Dumitru Dan , Paul Pârvu, Alexandru Pascu și Gheorghe Negreanu au pornit să ocolească pe jos Pământul. După mai bine de un secol, Gazeta Sporturilor reface povestea cutremurătoare a celor patru studenţi care au acceptat un pariu în premieră mondială şi destinul tulburător al singurului supravieţuitor dintre ei, care a parcurs 100.000 de km cu piciorul!


O istorie incredibilă se leagă de numele unor români, la începutul veacului douăzeci. Atleţi, temerari, aventurieri sau toate la un loc, patru studenţi în costum popular pleacă în 1910 pe drumul unei performanţe sportive şi umane unice în istorie: ocolul Pămîntului la picior, fără ajutor financiar. Mărturiile acestui film neverosimil se recompun greoi, aidoma unor diapozitive culese din ploaie, în ritmul în care lumea se grăbeşte acum.

Provocarea secolului

Vara lui 1908. În vestul Europei, globetroterrii fascinează iar expediţiile sînt la modă. Touring Club de France, agenţie de sport şi turism din Paris, lansează o provocare nemaiîntîlnită: cine parcurge 100.000 de kilometri pe jos, ocolind Pămîntul cu mijloace materiale proprii, va primi 100.000 de franci francezi. Adică aproape jumătate de milion de euro astăzi!

Dan Dumitru Globetrotter-ul din Buhusi

Dumitru Dan şi Paul Pîrvu sînt studenţi la geografie în capitala Franţei, Gheoghe Negreanu şi Alexandru Pascu, la Conservatorul parizian. Anunţul îi pune pe gînduri: munceau cu ziua să se întreţină iar banii de studii îi cîştigau din spectacole de dansuri, cîntece şi teatru popular. Toţi cei patru au 19 ani.

 Traseul parcurs de buhuseanul Dan Dumitru

100.000 km, în şase ani!

Dumitru Dan, născut pe 14 iulie 1889 şi plecat din Buhuşi, atunci un sătuc la douăzeci de kilometri mai sus de Bacău îşi convinge camarazii să se înscrie în cursă şi află detaliile: itinierariu la alegere, dar aprobat de Touring Club, certificările vamale şi ale autorităţilor locale probează parcursul, plecare din capitala ţării de origine iar toate costurile vor fi suportate de participanţi.

În cîteva luni, peste 200 de visători se înscriu. Dintre toate itinerariile, cel al românilor lasă e singurul acceptat. Dumitru Dan, liderul grupului, pune o singură condiţie: doi ani să fie lăsaţi să se pregătească în ţară. Nebunia ocolirii globului pămîntesc, de la expediţia lui Magellan în 1521, se împlinise în mai toate felurile, mai puţin pe jos. Recordul vremii aparţinea italianului Armando Louy, care străbătuse 50.000 km într-un deceniu. Doar că cei patru români îşi propun dublul distanţei, în doar şase ani.

Ocolul Pămîntului în opinci

Întorşi în România, cei patru se specializează în cartografie, meteorologie şi etnografie. Fac studii geografice şi deprind cunoştinţe de medicină. Vorbeau franceză şi germană, aşa că fiecare se apucă de învăţat o altă limbă. Merg zilnic 45 de km pe jos, în zone de cîmpie, deal şi munte, în toate anotimpurile. Exersează diferite feluri de mers şi mărşăluit şi alocă două ore pe zi exerciţiilor de forţă şi gimnasticii.

Singurul impediment rămîne susţinerea materială. Aşa că învaţă sute de cîntece şi dansuri populare româneşti şi se experimentează în cîntatul la fluier şi acordeon: „Dacă sîntem români şi vom cunoaşte lumea, atunci cînd să cunoască lumea românii, dacă nu atunci când aceştia le vin la poartă? Vom purta tot timpul opinci şi costum popular”, propune Dan. Banii pentru hrană, transport şi taxe aveau să-i obţină susţinînd mii de spectacole folclorice, de la Teheran la Capetown şi din satele eschimoşilor pînă la Casa Albă!

Tragediile unei victorii îngropate

Pe 1 aprilie 1910 începe călătoria impresionantă a celor patru. Pînă la final, trei din ei aveau să moară în condiţii dramatice: intoxicaţi cu opium în India, zdrobiţi în prăpăstiile din Munţii Chinei sau după lunga suferinţă a unei cangrene dobîndite de-a lungul miilor de kilometri parcurşi prin frigul siberian.

După ce a străbătut cinci continente, traversînd de şapte ori oceanele, şi după ce a rupt aproape cinci sute de opinci, Dan se întoarce neîmpăcat în România lui 1916: primul război mondial îi opreşte aventura, cînd mai erau zece mii de kilometri din itinerariu. În 1923, cînd completează traseul şi e primit cu onoruri la Paris, cei 100.000 de franci francezi primiţi nu mai înseamnă mare lucru: aproape 40.000 de euro astăzi, căci războiul devalorizase moneda. Mormîntul temerarului român Dumitru Dan e străjuit de o cruce de metal, fără nume, într-un cimitir din Buzău.

Drumul începe într-un aprilie ploios la Bucureşti.

Lumea în 1908

– se descoperă primul mare zăcămînt de petrol în Orientul Mijlociu

– Thomas Selfridge devine prima persoană moartă într-un accident aviatic

– Bulgaria îşi declară independenţa faţă de Imperiul Otoman

– se înfiinţează FBI dar şi cluburile Internazionale Milano, Feyenoord şi Panathinaikos

– tragerea funiei şi pelota se numără printre probele JO de la Londra

Ce însemna Touring Club de France

Înfiinţată în 1890 în Franţa, asociaţia care a organizat concursul inedit avea drept scop „dezvoltarea turismului sub toate formele”. Dincolo de iniţiativele de pionierat în sport şi aventură, cum ar fi coloniile de camping sau sutele de piste de ciclism create, Touring Club a rămas în amintire pentru dotarea străzilor din Franţa cu peste 30.000 de semne de circulaţie, în 1914. Activităţile ei au încetat în 1983, deşi după al doilea război mondial număra peste 700.000 de membri!

6 traversări ale Ecuatorului a prevăzut traseul românilor în jurul lumii, alternînd emisferele pentru a evita timpul nefavorabil

1500 de mari oraşe şi 74 de ţări, la vremea aceea, a străbătul românul de-a lungul aventurii sale

Una din ultimele perechi purtate de Dumitru Dan – Muzeul Măgura (Bacău)

Ultima pereche de opinci purtată de Dan Dumitru

În mai 1911, la doar un an de la începutul itinerariului lor, cei patru români se află în Australia, după ce au traversat Europa, au trecut prin Asia şi pe coasta de Vest a Africii

Compensînd vitregiile acestei aventuri cu fascinaţia descoperirii de oameni şi locuri noi, Pascu, Pîrvu, Negreanu şi Dan îşi continuă senini itinerariul la capătul căruia, în 1916, ar trebui să completeze 100.000 de km parcurşi pe jos. Însă în decursul a doar cîteva luni, moartea are să înjumătăţească echipajul temerar.

Cu Brîuleţul şi Ciobanul, printre portocali!

Din Brisbane, cei patru pleacă la începutul verii lui 1911 spre Wellington, capitala Noii Zeelande, descoperind pînă la sosirea în India cele mai importante insule din arhipelagurile Asiei de sud, la bordul vapoarelor cu aburi. În Java, Borneo, Brunei şi Singapore, dansurile şi cîntecele populare româneşti sînt, ca şi pînă acum, singura sursă de venit: „Cu Brîuleţul şi Ciobanul am supravieţuit prin insule cu portocali”, notează Dumitru Dan în jurnalul de drum.

 Dan Dumitru

Pentru cucerirea subcontinentului Indian pe traseul Bombay-Calcutta cei patru aveau propuse doar 62 de zile, astfel că în iulie 1911 are loc debarcarea în Bombay, la capătul unui drum pe ape la bordul vasului „Peninsular Oriental”, pornit din Sri Lanka. Surpriza a fost totală: „Nu am ştiut că Times of India ne anunţase sosirea! Ne aşteptatu sute de curioşi şi reprezentanţi de asociaţii sportive! Ne rezervaseră camere la hotelul Prince of Wales din capitală!”

India îi lasă doar trei

Primirea spectaculoasă era departe de tragedia care avea să se petreacă „în Mumbay, crater cu oameni şi credinţe”. Românii sînt invitaţi pentru două zile la palatul rajahului din capitală, un personaj captivat de călătorii. După un ospăţ copios, Dan, Negreanu şi Pârvu ies în oraş să adune cele necesare călătoriei, iar Pascu rămîne să povestească bogatului indian şi celorlaţi invitaţi peripeţiile de pînă atunci. La întoarcere, cei trei români au o privelişte care îi pune pe gînduri: toată lumea leşinată, cu pipe de opium în mînă!

„Jurasem să ne ferim de tot ce e străin obiceiurilor noastre. Pascu s-a dezmeticit puţin şi a început să se scuze, ba că masa a fost copioasă, ba că nu a putut refuza. În timp ce explica, s-a prăbuşit”, notează Dan cu amărăciune. Colegii i-au „fricţionat braţele şi tîmplele”, dar rajahul i-a liniştit, spunînd că un somn de o oră-două îl va face ca nou. Pascu nu s-a mai trezit niciodată, iar medicul palatului a constatat decesul: intoxicare cu opium. Pe 17 iulie 1911, rămîneau doar trei călători, şi cîinele lor, Harap.

Tristeţe pe coasta Africii

Drumul a continuat prin Benares, spre Calcutta, dezvăluind „cea mai variată ţară din punctul de vedere al climei, oamenilor şi obiceiurilor”. Priveliştile, însă, nu i-au mai impresionat o vreme pe cei trei români îngînduraţi. Notiţele sînt tot mai rare în jurnalul de călătorie al lui Dan. La bordul unui vas, echipajul ajunge din nou în Africa, la Cape Town. Metropola îi şochează prin nedreptăţile sociale, mai mult decît prin frumuseţe: „Inima ţi se strînge cînd ceva e interzis pentru negri, sau e doar pentru albi”. Dar oraşul sud-african e doar punctul de plecare pentru parcurgerea coastei de vest a continentului african, prin Congo şi Gabon, pînă în Senegal. În 1911, singura ţară independentă din Africa era Liberia!

Călătorii au poposit aproape o săptămînă la Tenerife, în Insulele Canare, ajunşi aici cu un vas din portul senegalez Saint-Louis. Clima blîndă, fructele şi odihna i-au refăcut după „străbaterea coastei africane epuizantă, uscată şi săracă”, pentru aventura uriaşă care avea să urmeze: America de Sud.

Traseul parcurs de Dan Dumitru

Spectacole cu sala plină la Rio

În ianuarie 1912, cei trei debarcă la Rio de Janeiro, aşteptaţi de sute de localnici. Românii deveniseră o prezenţă constantă în buletinele şi ziarele de aventură şi călătorii, o presă gustată la acea vreme. Oraşul brazilian e mult diferit de cel pe care îl studiaseră Pârvu, Negreanu şi Dan, „cu străzi întortocheate, pieţe murdare şi case dărăpănate”, iar motivul îl află în prima zi de şedere: în 1904, guvernul împrumutase 8,5 milioane de lire sterline de la Marea Britanie pentru recontrucţia urbei, devenită port „dotat exemplar, cu clădiri monumentale”.

Cel mai mare succes repurtat de spectacolele folclorice ale românilor se leagă de Rio. Sala teatrului Diamantina din oraşul brazilian a fost zile întregi plină la dansurile şi cîntecele populare ale celor trei. Mai mult decît atît, Dan are ideea organizării de prelegeri şi conferinţe în care să împărtăşească localnicilor experienţele contactului cu locuri şi oameni pe care îi descoperiseră: românii erau deja ambasadori ai multiculturalismului!

O noapte printre jivanos

Traseul sud-american continuă spre Paraguay, Uruguay, Argentina, Chile şi Bolivia. Natura îi fascinează iar diversitatea încă păstrată la nivelul populaţiilor băştinaşe îi copleşeşte. O întîlnire memorabilă are loc în sud-estul Ecuadorului, la graniţă cu Peru. Cei trei călători, împreună cu un ghid localnic, se apropie de o aşezare de jivanos, trib de indieni cu o istorie milenară. La marginea satului, ghidul „suflă dintr-un corn uriaş, fără să ştim de ce, şi i se răspunde din junglă cu un sunet similar”. Românii au vrut să continuie drumul, dar spaima de pe chipul ghidului i-a oprit: „Dacă şeful tribului ne-ar fi răspuns cu două sunete, am fi putut trece nestingheriţi, dar un singur sunet însemna că vrea să ne cunoască!”

Cei trei tineri au petrecut o noapte alături de jivanos, „bărbaţi cu pieptul vopsit în roşu şi negru”, hrănindu-se în colibe cu fructe şi cartofi preparaţi după reţete „pentru care restaurantele din Paris ar da bani grei”. Apoi, au rămas o noapte într-un trib de indieni itucalli, lîngă Guayaquil, unde Dumitru Dan a fost muşcat de „o coropişniţă ciudată”, fiind operat pe viu de un doctor „care părea mai degrabă paznic de doctori”.

În inima Orientului Extrem

Drumul pe ape îi duce pe temerarii români în San Francisco, unde însă poposesc numai trei ore, de aici îmbarcîndu-se către Yokohama. Exact drumul invers parcurs de Phileas Fogg, eroul lui Jules Verne, din Ocolul Pămîntului în 80 de zileTraversarea Atlanticului cu vasul Rangoon a durat 27 de zile, timp în care cei trei au parcurs pe punte 1.400 de kilometri!

Cele două zile petrecute în Tokyo i-au legat definitiv pe drumeţi de lumea Orientului Extrem, unde „simplitatea şi cinstea sînt o artă pe străzi”, iar „cele paisprezece feluri de mîncare cu care am fost serviţi în casa unui profesor de japoneză” le-au schimbat pentru totdeauna „gustul despre bucătărie”.

Doar doi, după doi ani de drum

Din lumea niponă, românii intră în China prin Hong Kong, trecînd prin Canton (astăzi Guangzhou) şi stabilind ca destinaţie finală a acestei etape de traseu oraşul Pekin, capitala Beijing de azi. Itinerariul presupune traversarea munţilor Nau Lin, pe poteci înguste, sub care se deschideau prăpăstii fioroase. Într-una din cele peste treizeci de zile de mers prin acest decor, o ploaie măruntă îngreunează şi mai mult avansarea. Cei trei merg în şir indian, sprijinindu-se în bastoane de lemn, ascuţite. Un strigăt şuierător îi încremeneşte. Din faţă, Dan întoarce privirea spre Pârvu: Negreanu se rostogolea lovindu-se de stîncile ude şi se prăbuşi într-un pîrîu.

Cei doi colegi îl trag cu frînghiile şi îl întind, dar Negreanu „părea să aibă fracturi şi leziuni interne, era tot însîngerat”. Dan fuge spre primul sat, reuşeşte să se înţeleagă cu un călugăr care ştia puţină engleză, şi se întoarce cu doi chinezi în ajutor, cînd noaptea se lăsase deja. „Vînăt şi tremurînd” îl poartă pe muribund într-un hamac pînă în sat, dar nu găsesc doctor. Merg 10 kilometri pînă la spitalul unui orăşel, însă aici nu există medic de gardă, apare unul abia în zori. La şapte dimineaţa, Dumitru Dan pleacă să ceară ajutorul autorităţilor, dar cînd se întoace la spital îl găseşte pe Negreanu mort.

67 grade Nord şi 40 grade sud au fost coordonatele extreme atinse în expediţie

Lumea în 1912

– Roald Amundsen atinge Polul Sud

– începe Primul Război Balcanic

– Casimir Funk formulează conceptul de vitamină

– I.L. Caragiale moare în iunie

Un mormînt pierdut la Bombay

Trupul lui Pascu a fost înmormîntat în capitala Indiei, după ce a fost autopsiat, la cererea colegilor lui de călătorie. Rajahul indian şi-a dorit ca ceremonia funerară să se ţină după obiceiul locului, fapt care însemna o mare onoare pentru străini. „Guvernatorul statului ne-a înţeles şi l-am înhumat creştineşte”, spune Dan în jurnal. Cei trei rămaşi au anunţat familia şi Touring Club de France, după care s-au hotărît să continue drumul în numele acestui sacrificiu.

Au dormit cu „vînătorii de capete”!

Indienii jivanos din zonele nordice ale Americii de Sud, alături de care cei trei călători români au petrecut o noapte memorabilă, erau denumiţi şi „vînătorii de capete”, fiind printre puţinele triburi amazoniene care au păstrat tradiţia decapitării inamicului şi a păstrării craniului acestuia, prin mumificare! Procedura prevedea înlăturarea oaselor craniului, tratarea pielii cu soluţii din ierburi şi umplerea scalpului cu nisip fierbinte. Capul se contracta, mişcorîndu-se pînă la dimensiunea de doi pumni! După ce buzele şi pleoapele erau cusute, rezultatul devenea un simbol cu conotaţii magice.

Călătoria a fost întreruptă de primul război mondial şi s-a încheiat în 1923 la Paris

Doi membri ai echipajului românesc decedaseră după numai un an: Pascu intoxicat cu opium în India şi Negreanu prăbuşit în prăpăstiile Chinei.

Ultimii doi temerari

Rămaşi cîteva zile în China, pentru a-şi îngropa camaradul pierit într-un accident dramatic, cei doi temerari români, Dumitru Dan şi Paul Pârvu, se întăresc pentru miile de kilometri rămase de parcurs. Pentru ei urmează Alaska, apoi străbaterea Americii de Nord şi Caraibelor. Întreruptă de Primul Război Mondial, călătoria e încheiată abia în 1923, la Paris.

Drumul crîncen prin Siberia şi Alaska

Din zona Pekinului, capitala Beijing de astăzi, românii pleacă îndureraţi către portul siberian Nikolaevsk şi apoi în peninsula Kamceatka, la sfîrşitul toamnei lui 1912. În estul Siberiei cumplite, cei doi aveau să petreacă iarna acelui an, „1.150 de kilometri prin viscol şi geruri fără egal”. Cînd zăresc dîre de fum într-una din zilele interminabile, verifică hărţile şi văd că nu există nici o localitate. În realitate, ajunseseră la strîmtoarea Bering, iar petele negre pe cer erau de la fumul unui vapor! „Trei zile am stat la bordul vasului olandez Sekeveningen, mai cu seamă pentru că eram flămînzi”.

Încă din prima zi aici jurnalul lui Dan menţionează scurt: „Temperatură de minus 37 grade, mîini jupuite de frig, proviziile îngheţate”. Printre sate de eschimoşi, românii avansează spre Skagway, Juneau şi se opresc la Vancouver. Dan observă primele probleme la Pârvu: „E prea tăcut, el, care rîdea şi de neajunsuri. Îmi spune că îl dor de ceva vreme picioarele”.

După trei ani, în Europa

După ce participă la o vînătoare canadiană de urşi bruni, „în care capcana e legată de un buştean uriaş, astfel că animalul prins fuge tîrînd greutatea după el şi istovind iute”, românii coboară spre Seattle, Portland şi San Francisco, refăcînd sumarul lor buget cu serii de spectacole folclorice. În cele trei zile petrecute la San Francisco, Dumitru Dan exclamă: „Cîtă diferenţă de la pîinea îngheţată la portocalele parfumate!”. Străbătînd California, ajung în Mexic şi mai departe, pînă în Panama, de unde se îmbarcă pe un transatlantic cu destinaţia Gibraltar.

Prima întoarcere în Europa după mai bine de trei ani nu le lasă vreme de răgaz. Fără popasuri notabile, au „alergat şuierător” din Tanger la Tunis, Sicilia, Elveţia, Franţa şi Olanda, de unde au trecut cu vaporul în Anglia, la Dover. Capitala Londra avea să îi fascineze pe români: „De necrezut! Sînt aici mai mulţi scoţieni decît la Glasgow, mai mulţi irlandezi decît la Dublin şi mai mulţi catolici decît la Roma!”.

Găzduiţi la Casa Albă

Ultimul spectacol al celor doi în Marea Britanie se ţine la Edinburgh, de unde află că o companie de transport, Allen Line, oferă 100 de locuri gratuite pentru cursa transatlantică: era semnul că scufundarea Titanicului, în aprilie 1912, încă zguduia oamenii. Timp de 10 zile, Pârvu şi Dan navighează de la Glasgow la Quebec, stîrnind hazul marinarilor cu cele 10-12 ore de mers pe puntea vasului. Din zona Marilor Lacuri, prin Cleveland, Toledo şi pînă la Detroit trec alte 20 de zile, iar vizitarea uzinelor Ford e umbrită de veştile din ţară.

Pe 30 iulie 1914, „titlul din ziarul Românul te lăsa fără grai: Europa sub arme”. Pe 5 august, titlul avea să devină „Europa în flăcări”.

Românii sînt primiţi de guvernatorii statelor Delaware şi Maryland, apoi sînt invitaţi să petreacă o zi chiar la Casa Albă, pe 24 decembrie 1914! Renumele lor era în creştere, iar spectacolele şi conferinţele lor sînt chiar aşteptate în Virginia, Kentucky, Tennessee şi Alabama.

Dan Dumitru in presa locala

Ultimul blestem, al singurătăţii

Ajuns în Jacksonville, Florida, Pârvu se prăbuşeşte: „Era la capătul puterilor, picioarele aveau răni groaznice, iar cei patru medici care l-au consultat mi-au spus că e grav şi trebuie să se oprească”, notează Dan. Două săptămîni petrec împreună cei doi prieteni, fără să ştie că nu se vor mai vedea niciodată.

Pârvu îl roagă pe Dan să i-l lase alături pe Harap, credinciosul cîine care îi urmase încă din prima zi de drum, pe 1 aprilie 1910, şi îi transmite un mesaj răscolitor camaradului: „Măi frăţioare, am făcut mai bine de 90.000 de km. Am fost patru, apoi trei şi, iată, doi. Acum mă pierd şi eu. Nu trebuie să se spună că românii au abandonat, copleşiţi de greutăţi! Ştiam că vor fi, dar nu le-am prevăzut aşa de groaznice. Speram să revedem cu toţii pămîntul patriei, dar n-a fost cu putinţă. Trebuie să lupţi singur, să mergi neşovăielnic mai departe!”.

Dumitru Dan îşi continuă drumul, singur şi zguduit. Peste cîteva luni, în mai 1915, Pârvu avea să moară cu ambele picioare amputate.

Primit de preşedintele Cubei

Ajuns singur în Havana, la 18 ianuarie 1915, după şase luni de periplu american, Dan e primit cu mare fast, întîlnind cea mai călduroasă atmosferă: „Sute de oameni mă aşteptau, mulţi sportivi şi jurnalişti care aveau să mă urmeze pe toată perioada şederii”. O lună de zile i-a trebuit călătorului să se refacă după ultimul şoc, cel al singurătăţii.

Nici conferinţele pe care le-a susţinut aici, nici faptul că a fost invitat de preşedintele cubanez Mario Menocal la o întîlnire privată nu l-au entuziasmat prea mult: „Am dăruit un costum popular muzeului din Santiago de Cuba, am plîns şi am mers mai departe”. Traseul continuă prin Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados şi Venezuela, pentru ca în aprilie 1915 Dan să se afle la bordul transatlanticului „Buenos Aires”, cu care ajunge la Lisabona.

Victoria de după război

După o escală în Malta, Dumitru Dan e arestat la Salonic de un ofiţer britanic care îl consideră spion, după ce i-a găsit în bagaje reviste din toate colţurile lumii. Europa se afla în plin război, iar românul este expediat la Londra, pentru anchetă, unde ministrul plenipotenţiar al României şi cluburile sportive britanice fac presiuni şi e, în cele din urmă, eliberat şi retrimis la Salonic. De aici însă, Dan e obligat de mersul războiului să întrerupă traseul stabilit şi se întoarce în ţară, cînd mai avea doar 4.000 de km de parcurs din cei 100.000!

Abia în vara lui 1923, cînd Touring Club de France îi stabileşte un itinerariu pentru parcurgerea distanţei rămase, Dan pleacă din Bucureşti, pe ruta Belgrad-Skopje-Tirana-Zagreb, traversînd nordul Italiei şi Elveţia. Soseşte la Paris pe 14 iulie 1923, ziua naţională a Franţei şi cea în care călăt

orul temerar împlineşte 34 de ani. Află că fusese monitorizat în permanenţă de diplomaţii ambasadelor franceze şi de organizaţii sportive din toată lumea. După ce prezintă raportul călătoriei, e primit cu fast şi i se înmînează cei 100.000 de franci devalorizaţi, împreună cu titlul de campion mondial (facsimil).

40.000 euro însemnau în 1923 cei 100.000 de franci primiţi de Dumitru Dan pentru parcurgerea pe jos a celor 100.000 de km

500.000 euro ar fi fost astăzi valoarea premiului în 1908, cînd Touring Club de France a lansat concursul

Acordarea unui premiu lui Dan Dumitru

Lumea în 1923

– din cauza inflaţiei, 1 dolar se schimbă cu 4.200.000.000.000 mărci germane

– în Suedia se comercializează primul frigider pentru uz casnic

– se inaugurează prima linie de cale ferată construită de români în Transilvania, pe ruta Salonta – Chişineu-Criş

– se înfiinţează clubul Rapid Bucureşti, iar „naţionala” dispută partida cu numărul 5 din istorie

Sursa